Regulamentul fotbalului american
Cuprins
Obiectivul jocului
Două echipe de câte 11 jucători pe teren încearcă să avanseze o minge ovală spre terenul advers și să o ducă în zona de fund a acestuia, numită end zone. Echipa care termină meciul cu mai multe puncte câștigă — restul regulamentului este, practic, un set de reguli despre cum se avansează mingea și cum se marchează punctele pe drum.
Spre deosebire de fotbalul obișnuit, posesia mingii se schimbă des și previzibil: fiecare echipă are pe rând rolul de atac (cea care ține mingea) și de apărare (cea care încearcă să o oprească sau să o recupereze). Această alternanță rapidă, organizată în faze scurte de joc, este ceea ce dă fotbalului american ritmul lui specific — oprire, plan, acțiune, oprire din nou.
Terenul și dimensiunile
Terenul are 100 de yarzi (aproximativ 91 de metri) lungime între cele două linii de gol, plus câte o zonă suplimentară de 10 yarzi la fiecare capăt — end zone-ul în care se marchează touchdown-urile. În total, de la un capăt la altul, terenul măsoară 120 de yarzi. Lățimea este de 53,3 yarzi (circa 48,8 metri).
Terenul este marcat din yard în yard, cu linii mai groase la fiecare cinci yarzi și cifre care indică distanța până la cea mai apropiată linie de gol — de aceea comentatorii vorbesc despre "linia de 20" sau "linia de 35". Aceste repere sunt esențiale pentru a înțelege rapid unde se află mingea și cât de aproape este o echipă de a marca.
Durata meciului și cronometrul
Un meci NFL are patru reprize (quarters) a câte 15 minute fiecare, cu o pauză scurtă între primul și al doilea, respectiv al treilea și al patrulea quarter, și o pauză mai lungă la jumătatea meciului (halftime), între reprizele doi și trei.
Cronometrul se oprește frecvent — după o pasă incompletă, când un jucător iese în afara terenului, la penalizări sau când echipa la atac cere pauză (timeout) — motiv pentru care un meci de 60 de minute de joc efectiv durează, în realitate, aproape trei ore. În ultimele două minute din fiecare repriză se aplică reguli suplimentare de oprire a cronometrului, gândite să păstreze meciul competitiv până la final.
Dacă scorul este egal la finalul celor patru reprize, meciul intră în prelungiri (overtime), cu reguli specifice despre cine primește prima posesie și ce înseamnă o victorie rapidă.
Seria de 4 încercări (downs)
Fiecare posesie ofensivă este împărțită în serii de patru down-uri. Echipa la atac trebuie să avanseze mingea cel puțin zece yarzi în cele patru încercări pentru a primi un nou set de downs; dacă reușește, numărătoarea se resetează la "primul down" și ciclul o ia de la capăt. Dacă nu reușește, mingea trece, de regulă, la echipa adversă.
Primele trei downs sunt folosite de obicei pentru a testa apărarea și a construi distanța rămasă. Al patrulea down este momentul deciziei: echipa poate încerca să convertească distanța, poate șuta mingea pentru a schimba poziția pe teren (punt) sau poate încerca un field goal, în funcție de cât de aproape este de linia de gol.
Posesia se poate schimba și înainte de-al patrulea down, printr-o intercepție sau un fumble recuperat de apărare — motiv pentru care ținerea strânsă a mingii este una dintre cele mai antrenate deprinderi din sport.
Pasa înainte
Fotbalul american este unul dintre puținele sporuri majore în care mingea poate fi aruncată înainte, spre partenerii de echipă — o regulă introdusă abia în 1906 și care a schimbat complet felul în care se joacă azi. Fiecare fază de joc permite o singură pasă înainte, aruncată de obicei de quarterback, și doar din spatele liniei de scrimmage (linia imaginară de unde pornește faza).
O pasă poate fi completă (prinsă de un coechipier), incompletă (cade pe teren, fără schimbare de posesie) sau interceptată (prinsă de un jucător advers, care schimbă instant posesia). Când mingea atinge solul fără să fie prinsă, jocul se oprește automat, spre deosebire de o alergare, unde jocul continuă până când jucătorul este placat.
O variantă frecvent folosită este play action, în care quarterback-ul simulează o predare de minge înainte de a arunca, pentru a păcăli apărarea și a câștiga o fracțiune de secundă în plus.
Cum se marchează punctele
Cea mai valoroasă fază este touchdown-ul, care valorează șase puncte și se obține când un jucător aflat la atac intră cu mingea în end zone-ul advers, fie alergând, fie prinzând o pasă. După fiecare touchdown, echipa poate încerca un extra point (un șut simplu, un punct) sau o conversie de două puncte, printr-o nouă fază scurtă.
Dacă echipa la atac nu poate avansa suficient pentru un touchdown, poate încerca un field goal — un șut printre buturile din end zone, care valorează trei puncte. Field goal-urile sunt de obicei alegerea logică atunci când echipa este prea departe pentru un touchdown sigur, dar suficient de aproape pentru un șut reușit.
Există și o fază mai rară: safety, care aduce două puncte echipei de apărare atunci când placă un jucător advers chiar în propriul end zone al echipei la atac. Deși neobișnuit, un safety poate schimba complet ritmul unui meci, pentru că echipa care primește punctele primește și mingea înapoi.
Pozițiile de atac
Linia ofensivă — de regulă cinci jucători uriași — are rolul, adesea ingrat dar esențial, de a proteja quarterback-ul și de a deschide culoare pentru alergători. În spatele ei, running back-ul aleargă cu mingea sau blochează, iar wide receiverii aleargă rute prestabilite pentru a prinde pasele quarterback-ului.
Tight end-ul este un fel de hibrid: suficient de solid pentru a bloca precum un jucător de linie, dar suficient de rapid pentru a prinde pase ca un receiver. Multe scheme moderne folosesc doi sau chiar trei tight end-i simultan, tocmai pentru această versatilitate.
Toate aceste poziții depind, în cele din urmă, de deciziile quarterback-ului, care alege în câteva secunde dacă pasează, predă mingea sau aleargă el însuși.
Pozițiile de apărare
Linia defensivă încearcă să oprească alergările și să ajungă la quarterback înainte ca acesta să paseze. În spatele ei, linebackerii acoperă atât alergările prin mijlocul terenului, cât și pasele scurte, fiind considerați, de multe ori, creierul apărării.
Mai în spate, în secondary, joacă cornerback-ii, responsabili să acopere direct wide receiverii adverși pe margini, și safety-ii, ultima linie de apărare împotriva paselor lungi. Uneori, apărarea trimite jucători suplimentari spre quarterback într-un blitz, riscând să lase spații libere în schimbul unei presiuni mai mari și mai rapide.
Penalizări frecvente
Cele mai des văzute penalizări la televizor sunt offside (un jucător de apărare se mișcă înainte de startul fazei), false start (un jucător de atac se mișcă înainte de start), holding (tragerea sau blocarea ilegală a unui adversar cu mâinile) și pass interference (contactul ilegal cu un receiver înainte ca mingea să ajungă la el).
Majoritatea penalizărilor se traduc în yarzi pierduți sau câștigați de una dintre echipe, uneori și în repetarea fazei sau acordarea automată a unui nou down. O echipă disciplinată, cu puține penalizări, are un avantaj real — yarzii pierduți din penalizări se adună repede și pot transforma o serie de downs promițătoare într-una eșuată.
Echipele speciale
Echipele speciale intră pe teren la momentele de tranziție ale meciului: kickoff-ul de început de repriză sau de după un punct marcat, punt-ul (când echipa la atac renunță voluntar la minge pentru a schimba poziția pe teren) și field goal-urile.
Deși petrec mai puțin timp pe teren decât unitățile de atac și apărare, echipele speciale pot decide un meci — o cursă lungă la returnarea unui kickoff sau un field goal ratat în ultimele secunde sunt momente care rămân în memoria fanilor mult timp după fluierul final.